Cand ingerii devin oameni ne incearca un sentiment de... usurare... nu ca nu am fi crezut in ei pana atunci... ci pentru ca i-am vrut oameni... oameni ca si noi, cu bune dar mai ales cu rele...
nu am inteles cum puteau sa ne faca sa le credem privirile pline de bunatate, nu am inteles cum le puteam admira zborul, desi il negam din gelozie sau dintr-o teama de necunoscut... nu intelegeam cum puteau sa gandeasca frumos si pentru noi, sa ne atinga pe umar si sa ia cu mangaierea lor greutatea ce ne apasa si ne impovara...
nu intelegeam cum puteau sa ne faca sa credem in ei, fara vreo dovada anume ca ar fi altceva decat noi... ne-am bucurat avandu-i langa noi... ne-am bucurat ca le simteam linistea in jur... si ne simteam bine cu ei in visele noastre, mereu treji si de veghe gandurilor noastre... ne placeau cand ne intelegeau din priviri, in lipsa unor vorbe ce pareau prea des mici si desarte... si am crezut mereu iubirea lor...
de ce ne intelegeau tristetile si incercau sa le alunge cu o suflare? aveau cu siguranta tristetile lor... dar nu le stiam niciodata... ne-am mirat o vreme, iar cand le-am aflat, le-am ignorat, surprinsi de rezistenta lor la durere...
si deodata, din prea multa plictiseala de ingeri, nu ne-am multumit sa ii indepartam... si i-am prefacut in oameni...
SURSA TEXT SI IMAGINE: http://valentin-ionescu.blogspot.com/2007/10/gand-despre-ingeri.html
Un comentariu:
salut... ma bucur ca ai trecut pe la mine si ma bucur ca iti place acolo... am vazut ca ai preluat ceva de la mine... nu e nicio problema atat timp cat ma anunti, asa cum ai facut-o acum... un sfat: incearca sa scrii ce crezi tu, ce simti tu... iar cand vrei sa preiei ceva, poti sa o faci oricand... dar e placut sa inventezi si tu lumi noi :)
succes cu blogul si... te astept oricand la mine, in vizita sau cu comentarii
gandeste frumos
Trimiteți un comentariu